Jurnalul hoinarului peruvian (5) – Arequipa, orașul alb

Având un aer aristocrat și sofisticat pe care nu l-am mai întâlnit nicăieri în Peru, localnicii susțin, mai în glumă, mai în serios, că ai nevoie de un pașaport special pentru a vizita Arequipa. Și, la drept vorbind, au și cu ce se mândri: deși de zece ori mai mic decât capitala, orașul îi este cel puțin egal Limei din punct de vedere al arhitecturii, semnificației istorice și al gastronomiei.

Supranumit ciudad blanca (sau orașul alb), Arequipa este înconjurată de vulcani, vârfuri înzăpezite și canioane adânci. De altfel, într-o traducere aproximativă, numele său înseamnă „orașul care se odihnește în spatele vârfului” (fiind vorba de vulcanul El Misti (5.825 m), ce poate fi văzut în toată splendoarea lui din cartierul Yanahura.

IMG_20180530_110910.jpg Continue reading “Jurnalul hoinarului peruvian (5) – Arequipa, orașul alb”

Jurnalul hoinarului peruvian (4) – Ica și Huacachina, oaza deșertului sud-american

E ora 7 seara, întuneric beznă, mă plimb în jurul micuței oaze numite Huacachina în căutarea unui loc de tras sufletul. Ajung tot la terasa prietenului meu. În Peru, aproape orice chelner devine instant prietenul tău. Cer un pisco sour, în cinstea acestei țări. Primesc două, cică e happy hour. După cum spuneam, e abia ora 7, dar eu mă simt ca și cum ar fi deja 12 sau 1.

În fața mea, un cuplu joacă cărți. Cel mai probabil sunt un cuplu. El are sigur peste 40. Ei nu i-aș da în niciun caz mai mult de 30. Nu văd nimic condamnabil în asta. Doar constat. Vorbesc engleza americană. Cel mai probabil sunt americani. Unul dintre chelneri se simte foarte bine. Dansează. Vine, îl ia pe american de gât și dansează amândoi. Americanul bate palma cu el: „Yeah, Peru!” Asta aș spune și eu. Nu am ajuns încă la jumătatea excursiei, dar este de pe acum un pariu câștigat.

IMG_20180528_174948.jpg

Continue reading “Jurnalul hoinarului peruvian (4) – Ica și Huacachina, oaza deșertului sud-american”

Jurnalul hoinarului peruvian (3) – Acolo unde deșertul întâlnește oceanul

„Să fii tânăr și sănătos, să ai numai douăzeci și cinci de ani*, să nu iubești pe cineva anume, femeie, bărbat, care să-ți limiteze sentimentele și să nu-ți permită să iubești alte lucruri cu egală fervoare și dezinteres; să străbați pe jos de la un capăt la altul Italia**, numai cu un sac pe umăr, să fie primăvară, să vină vara încărcată de fructe și de ploi, să vină toamna și iarna, ar fi o nesăbuință să-ți dorești o bucurie mai mare.” Nikos Kazantzakis.

Nici nu apucasem să mă dezmeticesc bine după Anzi, că mi-a și apărut în cale alt loc cu totul și cu totul minunat: Reserva Nacional de Paracas. Aflată la 3-4 ore la sud de Lima, această peninsulă are de toate: mare cât vezi cu ochii, deșert cât vezi cu ochii, peisaj de coastă, faună și floră bogată (aproximativ 400 de specii). Ah, și un sătuc de vacanță foarte fain și destul de hippie, despre care eu aș spune că e ceva între 2 Mai și Vama Veche, cu mulți surferi și turiști (în mare parte) americani.

IMG_20180528_102143_1.jpg

Continue reading “Jurnalul hoinarului peruvian (3) – Acolo unde deșertul întâlnește oceanul”

Jurnalul hoinarului peruvian (2) – Anzii Cordilieri, cu gura larg căscată

Cu vârfurile sale de peste 6000 m, veșnic înzăpezite, Cordillera Blanca este cel mai înalt lanț muntos din lume după Himalaya. Face parte din Anzii Cordilieri, iar cel mai înalt vârf, Huascaran (6768 m), a avut onoarea și privilegiul (cum ar spune domnul Minculescu pe albumul Athenaeum, anul 2001) să fie pozat de către mine acum o lună și jumătate. Ok, ok, eu am avut privilegiul.

Anzii nu se aflau de la început bătuți în cuie pe lista mea pentru Peru (așa cum am observat că nu sunt nici în multe tururi „clasice”). Asta poate și pentru că, față de Lima, Huaraz (orașul unde se cazează majoritatea turiștilor și din apropierea căruia pornesc majoritatea traseelor) se află într-o parte, iar toate celelate obiective importante, în cealaltă. Așadar, a trebuit să iau un autobuz Lima-Huaraz, iar apoi să mă întorc în Lima ca să pot pleca spre Paracas. În mod clar voiam un trek de cel puțin două zile (asta în afară de Machu Picchu), iar canionul Colca era mult mai în drum. Dar Anzii… Anzii! N-a fost nevoie să mă uit la prea multe poze ca să decid, în cele din urmă, că e total ieșit din discuție să mă duc în Peru și să nu ajung acolo.

IMG_20180525_115052.jpg

Continue reading “Jurnalul hoinarului peruvian (2) – Anzii Cordilieri, cu gura larg căscată”

Jurnalul hoinarului peruvian (1) – Lima, orașul regilor

Aventura peruviană a început, de fapt, într-o seară ploioasă de decembrie. Scrollam plictisit printre zecile de pagini cu oferte către Thailanda, Maroc, Italia, Spania, Mexic și lista poate continua până la… Peru! În momentul ăla am simțit cum mi se urcă inima în gât. Nu mai era nimic de amânat. Am dat rapid un search pe Google în căutarea celei mai potrivite perioade, am făcut un calcul meschin astfel încât să includ 1 iunie și Rusaliile și am procedat așa cum fac cu fiecare lucru pe care mi-l doresc din străfundul inimii: două ore mai târziu aveam în inbox biletele pentru zborul Londra-Lima, 23 mai 2018.

Orașul Regilor

Lima este capitală peruviană din 1535, atunci când conquiztadorul spaniol Francisco Pizarro l-a mătrășit pe ultimul împărat incaș, Atahualpa, iar Imperiul Incaș a fost colonizat. Deși, privind din afară, părerea unanim acceptată este că toată chestia asta a fost o mare blestemăție (și, desigur, avem destule argumente să spunem că acest mare imperiu nu merita pur și simplu să dispară), se pare că localnicii îi poartă un mare respect fondatorului actualului stat. Sunt convins că au ajuns cel puțin la fel de creștini ca noi (am văzut chipul lui Isus peste tot, prin localuri, magazine, wallpaper-uri de telefoane etc.). Nu în ultimul rând, găsesc arhitectura lăsată în urmă de spanioli absolut impresionantă.
Continue reading “Jurnalul hoinarului peruvian (1) – Lima, orașul regilor”