Cu bicicleta până la Istanbul

Luna august, anul 2017. Mă aflu în autobuzul care merge de la Santiago de Compostela către Porto. Privesc pierdut pe geam și îmi aduc aminte cu groază că planul meu era să merg pe bicicletă până în Portugalia. Simt cum mi se strânge stomacul și îi mulțumesc divinității că bicicleta se odihnește liniștită în cală. Nu cred că mai eram în stare de încă o zi de drum, nicidecum două. A fost greu. N-o să mai fac așa ceva prea curând.

Luna iunie, anul 2018. Aeroportul Otopeni, sosiri. Tocmai m-am întors din Lima, via Londra. A fost frumos, a fost excepțional, a fost intens, a fost de nedescris, dar nu îmi pot ascunde bucuria că am ajuns înapoi acasă. Gata, mă liniștesc pentru o perioadă. Pun bani deoparte. Nu mai plec nicăieri cel puțin până la iarnă.

Luna iulie, anul 2018. E luni dimineață, beau o cafea și trebuie să mă apuc de lucru. Aparent out of nowhere, am hotărât: anul ăsta trebuie să fac un drum lung cu bicicleta. Va fi Istanbul sau va fi nordul Greciei. Șterg cu buretele tot ce am zis până acum. Va fi la începutul lui septembrie. Se cheamă că e deja stabilit.

Câteva zile mai târziu. Numărul de biciclete care trebuie să se afle în casa ta este egal cu numărul de biciclete care se află deja acolo + 1. Investește acum în ceea ce îți place să faci! Andrei, la anul nu știi ce va fi, fă asta acum! Gata, am și biclă nouă. Va fi Istanbul. Continue reading “Cu bicicleta până la Istanbul”

Jurnalul hoinarului peruvian (3) – Acolo unde deșertul întâlnește oceanul

„Să fii tânăr și sănătos, să ai numai douăzeci și cinci de ani*, să nu iubești pe cineva anume, femeie, bărbat, care să-ți limiteze sentimentele și să nu-ți permită să iubești alte lucruri cu egală fervoare și dezinteres; să străbați pe jos de la un capăt la altul Italia**, numai cu un sac pe umăr, să fie primăvară, să vină vara încărcată de fructe și de ploi, să vină toamna și iarna, ar fi o nesăbuință să-ți dorești o bucurie mai mare.” Nikos Kazantzakis.

Nici nu apucasem să mă dezmeticesc bine după Anzi, că mi-a și apărut în cale alt loc cu totul și cu totul minunat: Reserva Nacional de Paracas. Aflată la 3-4 ore la sud de Lima, această peninsulă are de toate: mare cât vezi cu ochii, deșert cât vezi cu ochii, peisaj de coastă, faună și floră bogată (aproximativ 400 de specii). Ah, și un sătuc de vacanță foarte fain și destul de hippie, despre care eu aș spune că e ceva între 2 Mai și Vama Veche, cu mulți surferi și turiști (în mare parte) americani.

IMG_20180528_102143_1.jpg

Continue reading “Jurnalul hoinarului peruvian (3) – Acolo unde deșertul întâlnește oceanul”