Jurnalul hoinarului peruvian (1) – Lima, orașul regilor

Aventura peruviană a început, de fapt, într-o seară ploioasă de decembrie. Scrollam plictisit printre zecile de pagini cu oferte către Thailanda, Maroc, Italia, Spania, Mexic și lista poate continua până la… Peru! În momentul ăla am simțit cum mi se urcă inima în gât. Nu mai era nimic de amânat. Am dat rapid un search pe Google în căutarea celei mai potrivite perioade, am făcut un calcul meschin astfel încât să includ 1 iunie și Rusaliile și am procedat așa cum fac cu fiecare lucru pe care mi-l doresc din străfundul inimii: două ore mai târziu aveam în inbox biletele pentru zborul Londra-Lima, 23 mai 2018.

Orașul Regilor

Lima este capitală peruviană din 1535, atunci când conquiztadorul spaniol Francisco Pizarro l-a mătrășit pe ultimul împărat incaș, Atahualpa, iar Imperiul Incaș a fost colonizat. Deși, privind din afară, părerea unanim acceptată este că toată chestia asta a fost o mare blestemăție (și, desigur, avem destule argumente să spunem că acest mare imperiu nu merita pur și simplu să dispară), se pare că localnicii îi poartă un mare respect fondatorului actualului stat. Sunt convins că au ajuns cel puțin la fel de creștini ca noi (am văzut chipul lui Isus peste tot, prin localuri, magazine, wallpaper-uri de telefoane etc.). Nu în ultimul rând, găsesc arhitectura lăsată în urmă de spanioli absolut impresionantă.
Continue reading “Jurnalul hoinarului peruvian (1) – Lima, orașul regilor”