Cu bicicleta până la Istanbul

Luna august, anul 2017. Mă aflu în autobuzul care merge de la Santiago de Compostela către Porto. Privesc pierdut pe geam și îmi aduc aminte cu groază că planul meu era să merg pe bicicletă până în Portugalia. Simt cum mi se strânge stomacul și îi mulțumesc divinității că bicicleta se odihnește liniștită în cală. Nu cred că mai eram în stare de încă o zi de drum, nicidecum două. A fost greu. N-o să mai fac așa ceva prea curând.

Luna iunie, anul 2018. Aeroportul Otopeni, sosiri. Tocmai m-am întors din Lima, via Londra. A fost frumos, a fost excepțional, a fost intens, a fost de nedescris, dar nu îmi pot ascunde bucuria că am ajuns înapoi acasă. Gata, mă liniștesc pentru o perioadă. Pun bani deoparte. Nu mai plec nicăieri cel puțin până la iarnă.

Luna iulie, anul 2018. E luni dimineață, beau o cafea și trebuie să mă apuc de lucru. Aparent out of nowhere, am hotărât: anul ăsta trebuie să fac un drum lung cu bicicleta. Va fi Istanbul sau va fi nordul Greciei. Șterg cu buretele tot ce am zis până acum. Va fi la începutul lui septembrie. Se cheamă că e deja stabilit.

Câteva zile mai târziu. Numărul de biciclete care trebuie să se afle în casa ta este egal cu numărul de biciclete care se află deja acolo + 1. Investește acum în ceea ce îți place să faci! Andrei, la anul nu știi ce va fi, fă asta acum! Gata, am și biclă nouă. Va fi Istanbul. Continue reading “Cu bicicleta până la Istanbul”

Jurnalul hoinarului peruvian (3) – Acolo unde deșertul întâlnește oceanul

„Să fii tânăr și sănătos, să ai numai douăzeci și cinci de ani*, să nu iubești pe cineva anume, femeie, bărbat, care să-ți limiteze sentimentele și să nu-ți permită să iubești alte lucruri cu egală fervoare și dezinteres; să străbați pe jos de la un capăt la altul Italia**, numai cu un sac pe umăr, să fie primăvară, să vină vara încărcată de fructe și de ploi, să vină toamna și iarna, ar fi o nesăbuință să-ți dorești o bucurie mai mare.” Nikos Kazantzakis.

Nici nu apucasem să mă dezmeticesc bine după Anzi, că mi-a și apărut în cale alt loc cu totul și cu totul minunat: Reserva Nacional de Paracas. Aflată la 3-4 ore la sud de Lima, această peninsulă are de toate: mare cât vezi cu ochii, deșert cât vezi cu ochii, peisaj de coastă, faună și floră bogată (aproximativ 400 de specii). Ah, și un sătuc de vacanță foarte fain și destul de hippie, despre care eu aș spune că e ceva între 2 Mai și Vama Veche, cu mulți surferi și turiști (în mare parte) americani.

IMG_20180528_102143_1.jpg

Continue reading “Jurnalul hoinarului peruvian (3) – Acolo unde deșertul întâlnește oceanul”

Camino de Santiago pe bicicletă (5): Galicia și finalul

Galicia este ultima regiune străbătută de El Camino del Norte. Este, totodată, depopulată și tristă. Este, așa cum foarte bine a descris-o Adrian Georgescu, „ca o povestire a lui Borges sau ca un fado”. Am întâlnit multe clădiri în paragină, iar tinerii pare că și-au luat de mult tălpășița de acolo. Ceea ce e însă cel mai trist, dacă mă întrebi pe mine, e că pe podul de la Ribadeo, unde treci din Asturia în Galicia, e ultima dată când vezi oceanul. Iar eu și marea, știți, avem o relație specială. Din cauza asta, pentru că drumul merge spre Spania continentală, vremea devine simțitor mai caldă. Fiind august, chiar deranjant de caldă. Spre final, mă simțeam ca un beduin orbecăind prin deșert.

Ziua 10: Vilela – Baamonde

Privind acum înapoi, nu prea pot să pricep ce a fost în capul meu înainte de „accidentul” care mi-a dat peste cap planurile, de credeam că o să termin Galicia într-o zi și un pic. Mai ales pe căldurile alea, mai ales că aveam în spate nouă zile de pedalat, mai ales că… era mult prea mult! Odată revizuită situația, mi-am propus ajung la Baamonde, locul de unde ar mai fi fix 100 km până la Santiago de Compostela.

IMG_20170815_110321.jpg

Continue reading “Camino de Santiago pe bicicletă (5): Galicia și finalul”

Camino de Santiago pe bicicletă (4): în Asturia am șezut și-am plâns

“Everything will be okay in the end. If it’s not, it’s not the end.” John Lennon

Asturia este a treia regiune autonomă străbătută de Camino de Santiago. Drumul către Santiago de Compostela este străjuit de Parcul Național Los Picos de Europa (adică vârfurile Europei) în partea stângă și același golf Biscaya, de o frumusețe răpitoare, pe partea dreaptă.

Depășind Villaviciosa, un orășel cu 15.000 de locuitori, ruta se despică în două variante: Camino Primitivo, având ascensiunea cea mai serioasă și fiind considerat cel mai dificil și Camino del Norte, continuarea drumului pe coasta nordică, nu considerabil mai ușoară. Există și varianta „coborârii” (și pun ghilimele pentru că e vorba de coborâre doar pe hartă) către Oviedo și apoi întoarcerea pe drumul inițial. Dacă se întreba cineva ce am ales eu, cred că e evident că este vorba despre o variantă proprie: urma să merg în nord până la Gijon, apoi să cobor spre Oviedo și să urc la loc. La fel de evident este însă că am renunțat la ideea asta creață când mi-am dat seama cât de prost stau cu timpul, așa că, din păcate, Oviedo a fost tăiat de pe listă.

IMG_20170811_090723.jpg

Los Picos de Europa

Continue reading “Camino de Santiago pe bicicletă (4): în Asturia am șezut și-am plâns”

Camino de Santiago pe bicicletă (3): Cantabria – ospitalitate și Mar Cantabrica

În Cantabria, a doua dintre cele patru regiuni străbătute de Camino del Norte, drumul străbate aproape exclusiv coasta Oceanul Atlantic. Rar se întâmplă să mergi mai mult de o oră fără să vezi apa, lucru benefic pentru mine, fiindcă frumusețea mării îmi transmite mereu iluzia nemuririi și a invincibilității. Iar aici cred că a reprezentat un important factor care m-a făcut să merg mai departe.

La fel ca Țara Bascilor din capitolul anterior, cel fără de dinți, Cantabria a fost și ea o forță navală foarte importantă. Arhitectura lor este influențată de indienii întorși în Spania după periplul prin America, iar peisajul este de asemenea covârșitor, având Mar Cantabrica (așa cum își numesc ei partea maritimă) în dreapta și Cordillera Cantabrica, munții, în stânga.

IMG_20170809_131615.jpg

Continue reading “Camino de Santiago pe bicicletă (3): Cantabria – ospitalitate și Mar Cantabrica”