andrei

Camino de Santiago pe bicicletă (3): Cantabria – ospitalitate și Mar Cantabrica

În Cantabria, a doua dintre cele patru regiuni străbătute de Camino del Norte, drumul străbate aproape exclusiv coasta Oceanul Atlantic. Rar se întâmplă să mergi mai mult de o oră fără să vezi apa, lucru benefic pentru mine, fiindcă frumusețea mării îmi transmite mereu iluzia nemuririi și a invincibilității. Iar aici cred că a reprezentat un important factor care m-a făcut să merg mai departe.

La fel ca Țara Bascilor din capitolul anterior, cel fără de dinți, Cantabria a fost și ea o forță navală foarte importantă. Arhitectura lor este influențată de indienii întorși în Spania după periplul prin America, iar peisajul este de asemenea covârșitor, având Mar Cantabrica (așa cum își numesc ei partea maritimă) în dreapta și Cordillera Cantabrica, munții, în stânga.

Continue reading “Camino de Santiago pe bicicletă (3): Cantabria – ospitalitate și Mar Cantabrica”

Viața ca un car(o)usel. Andrei Șerban.

“[…] ne umplem de frustrare ori de confuzie, de furie sau teamă, dar la teatru avem uneori șansa de a depăși aceste stări și de a ieși de acolo mai curajoși, mai puternici și încrezători că putem face față vieții.” Andrei Șerban

La prima vedere nu e o idee chiar atât de bună să te duci să vezi aceeași piesă de două ori în interval de o săptămână. Chiar dacă, e adevărat, în regii și interpretări diferite. Fusesem să văd Liliom-ul de la unteatru chiar de Ziua Internațională a Teatrului și mă întorsesem acasă plăcut impresionat atât de subiect, cât și de reprezentație. Probabil aș fi și scris despre ea dacă nu intervenea asta: ajungând acasă și căutând pe net alte detalii și păreri, nu mi-au trebuit decât două click-uri să îmi dau seama că miercurea următoare mergeam la o piesă având fix același subiect. M-am amuzat pe baza uimitoarei mele performanțe, că doar ce era să fac? Continue reading “Viața ca un car(o)usel. Andrei Șerban.”

Camino de Santiago pe bicicletă (2): În Țara Bascilor mi-am lăsat dinții

This is the beginning of a beautiful friendship

Când spun Țara Bascilor, mulți se gândesc la organizația separatistă ETA și la naționalismul lor dus la extrem. Departe de mine să fiu fan al acestor idei, dar, în același timp, frumusețea covârșitoare a Golfului Biscaya, verdele năucitor, împletirea peisajului marin cu cel rural și cu aerul montan, toate astea m-au făcut să le dau dreptate absolută tuturor celor care spuneau că asta este cea mai spectaculoasă parte din Camino del Norte. Cât despre oameni, cel puțin cei pe care i-am cunoscut, sunt foarte ospitalieri și veseli, își trăiesc viața și au simțul umorului.

Limba lor e absolut imposibilă. Nu seamănă cu spaniola și nici cu vreo altă limbă și, dacă din spaniolă mai reușesc să prind ideile, aici șansele sunt ceva mai mici decât să nu câștige PSD alegerile în Teleorman Continue reading “Camino de Santiago pe bicicletă (2): În Țara Bascilor mi-am lăsat dinții”

Camino de Santiago pe bicicletă (1): Începutul. Ce caut eu aici?

“If you want to make God laugh, tell him about your plans.” Woody Allen

Camino de Santiago se afla de mai multă vreme printre planurile mele de viitor. Era bine pus la păstrare acolo undeva, într-un sertar puțin prăfuit și cu mânerul rupt. Da, o să fac și eu cândva drumul spre mormântul Sfântului Apostol Iacob de la Santiago de Compostela. Până într-o zi când, bântuind prin desișurile internetului, dau de băieții ăștia.

Cum de nu m-am gândit până acum?! Aș fi avut nevoie cam de o lună de concediu ca să îl fac pe jos, cum se obișnuiește. Cu bicicleta însă… totul era posibil! Câteva minute mai târziu, chiote și țopăituri prin cameră. Probabil singura idee bună care mi-a venit în ultima vreme. Gata, vacanța de vară e ca și aranjată. Am început să studiez îndeaproape problema și, dintre mai multe rute posibile de existența cărora nu aveam nicio idee până atunci, am ales-o pe cea din nord. Continue reading “Camino de Santiago pe bicicletă (1): Începutul. Ce caut eu aici?”

Cea mai tare cursă de care nimeni nu a auzit

Motto: „Asta nu e o cursă unul împotriva altuia, e o cursă noi cu noi.”

A început la o bere, în jurul unei mese, la fel ca multe alte povești frumoase. O zi obișnuită de luni (la fel ca multe alte zile de luni). Patru alergători și o așa-și-așa alergătoare ne adunaserăm acolo să schimbăm impresii după o piesă de teatru, însă discuția a dus spre organizarea unui concurs de alergare la… Dărmănești. Ideea părea atât de stupidă, că ne-a entuziasmat pe toți la maximum.

A doua zi însă, discutând fără respectiva bere în față, ne-am dat seama că nu o gândiserăm prea mult. Și aici mă refer la faptul că… de ce să organizăm un banal semimaraton când putem să o mai lungim puțin? Run 60+ or die! De aici, totul e poveste. Continue reading “Cea mai tare cursă de care nimeni nu a auzit”