Jurnalul hoinarului peruvian (5) – Arequipa, orașul alb

Având un aer aristocrat și sofisticat pe care nu l-am mai întâlnit nicăieri în Peru, localnicii susțin, mai în glumă, mai în serios, că ai nevoie de un pașaport special pentru a vizita Arequipa. Și, la drept vorbind, au și cu ce se mândri: deși de zece ori mai mic decât capitala, orașul îi este cel puțin egal Limei din punct de vedere al arhitecturii, semnificației istorice și al gastronomiei.

Supranumit ciudad blanca (sau orașul alb), Arequipa este înconjurată de vulcani, vârfuri înzăpezite și canioane adânci. De altfel, într-o traducere aproximativă, numele său înseamnă „orașul care se odihnește în spatele vârfului” (fiind vorba de vulcanul El Misti (5.825 m), ce poate fi văzut în toată splendoarea lui din cartierul Yanahura.

IMG_20180530_110910.jpg

Mă aflu în autobuzul de noapte care merge din Ica tocmai în Arequipa. Este cel mai lung drum pe care îl am de făcut în mica mea expediție: 11 ore pe drumurile peruviene. Se dovedește a fi și printre cele mai incomode. Cu greu îmi găsesc loc de întins picioarele, scaunul nu se lasă pe spate așa cum ar trebui, iar „colegul” aflat în dreapta mea tot încearcă să mă descoasă: cine sunt, de unde vin, ce caut aici, unde mă voi duce. Dacă nu e de la sine înțeles, face toate astea în graiul natal. Încerc să fiu amabil, dar îmi pierd răbdarea pentru că vreau să dorm. Imposibil, pentru că cineva se uită la un fel de telenovelă peruviană cu accente comice și sonorul la maximum. Băiatul îmi cere cu împrumut bateria să își încarce telefonul.

Se face, într-un final, dimineață. Peisajul montan, parcă tot mai surprinzător și mai fermecător după fiecare serpentină, lumina cu totul specială a răsăritului, muzica peruviană care a luat locul telenovelei. Nu prea am dormit, dar este, până la urmă, minunat. Îmi pun căștile în ideea de a contempla liniștit peisajul, dar colegul tot mă mai întreabă ceva. Nu înțeleg ce anume.

IMG_20180530_151810.jpg

Cobor din autobuz cu părul vâlvoi și rucsacul greu în spate. Nici de data asta nu e nevoie să caut taxi: aici taxiul vine la tine cât ai zice Peru. Este ora 8 sau poate 9 dimineața și orașul freamătă. Șoferul pufnește nemulțumit că toată lumea claxonează. Își imită ironic colegii de trafic, exclamând: „Preventivo, preventivo!” Dacă nici el nu s-a obișnuit…

Și iată-mă ajuns la hostel. Este cel mai ieftin hostel din zona centrală și asta pentru că nu am de gând să dorm în el. Face parte din planul meu bine pus la punct: pentru că am atât de multe locuri faine de văzut, urmează să dorm și următoarele două nopți tot prin autobuze. Cazarea o plătesc doar ca să am un loc unde să las bagajul și să mă spăl pe dinți.

IMG_20180530_111733.jpg

semafor ambulant

Știu că pare un fel de laitmotiv al periplului meu prin Peru, dar nici pentru Arequipa nu este de ajuns doar o zi pentru vizitat. Oricum ar fi, Museo Santuarios Andinos cred că este unul dintre locurile speciale care chiar merită văzute. Muzeul este construit în jurul poveștii tinerei Juanita, adusă ofrandă zeilor de către incași prin anul 1450, la vârsta de 12 ani. Corpul fetiței a fost descoperit abia în 1995 în cadrul unei expediții pe muntele Ampato. Și toate ca toate, dar am rămas efectiv cu gura căscată când am descoperit că trupul era ținut în frigider chiar acolo, în muzeu, și deci l-am putut vedea cu ochii mei. Poze n-aveam voie să fac, dar o să las aici ceva găsit pe google ca să vedeți cât de bine e păstrată.

Juanita-the-ice-maiden.jpg

sursa foto

Catedrala m-a impresionat mai mult în exterior (deși, coșmarul excursiilor mele, și asta avea niște schele în față), dar, oricum, spaniolii nu se dezmint deloc cu arhitectura lor colonială. Or fi stricat ei destule pe aici, dar la partea asta nu cred că poate să le conteste nimeni meritele. Ai putea fără probleme să te plimbi întreagă zi pe străduțe, printre case, mânăstiri, biserici și eterna Plaza de Armas și să nu te plictisești deloc.

IMG_20180530_155650.jpg

În rest, plănuisem să particip la un free guided tour, însă respectivii n-au mai apărut, deși nu eram singurul care îi aștepta. Deh, suntem în Peru, nu în Austria sau Suedia. În ceea ce privește mâncarea, impresia mea e că e mai scump decât în restul țării. Eu am nimerit însă un loc foarte fain numit Hatnupa și specializat în mâncăruri cu cartofi. Nu că nu ar fi cartofi peste tot aici, dar ăștia chiar fac niște chestii foarte gustoase și au bere craft peruviană, atât de bună și atât de rar întâlnită din păcate prin localurile lor. Personalul foarte simpatic, m-au întrebat de unde sunt și am primit asta:

IMG_20180530_140239.jpg

Am fost și prin Yanahura, prilej să mai vizitez puțin la pas orașul, am făcut poza obligatorie cu El Misti și cam asta a fost. Peste Arequipa s-a lăsat răcoarea, soarele a dispărut undeva în spatele mânăstirii Santa Catalina, iar eu sorb dintr-o Cusqueña Negra pe o terasă undeva lângă Plaza de Armas. Lângă mine, un cuplu de francezi ajunși la vârsta a treia împart și ei o bere. E bine. Mă pregătesc să îmi iau rucsacul lăsat cu chirie la hostel și să plec din nou spre autogară, de unde voi lua un alt autobuz de noapte. De data asta către Puno și Titicaca, lacul navigabil aflat la 3.810 m altitudine, cel mai înalt din lume.

IMG_20180530_130305.jpg

Ce îmi pare totuși rău că nu am ajuns să văd? Cu siguranță mânăstirea Santa Catalina, unul dintre obiectivele cele mai importante ale orașului, dar al cărei labirint necesita cam mult timp și, din câte am înțeles, un ghid. Așa că am lăsat-o pe data următoare. Plus canionul Colca, în detrimentul căruia am ales Anzii Cordilieri. O alegere bună, de altfel, dacă nu ai timp să le faci chiar pe toate.

Arequipa are și câteva biserici incluse în patrimoniul UNESCO: Iglesia de San Francisco, La Compañía de Jesus și Santa Catalina. Este un fel de destinație posh a Peruului, pe care de altfel am găsit-o în multe topuri de travel. Și este orașul unde s-a născut Mario Vargas Llosa, dacă mai era nevoie de ceva în plus. Aș spune că mândria ușor arogantă a localnicilor nu e chiar deplasată aici.

IMG_20180530_161534.jpg

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: