Vama nu mai e ce-a fost. Cine mai este, să arunce primul piatra.

Cea mai veche amintire a mea legată de Vama Veche se pierde pe undeva prin anii ’90. Mergeam în fiecare an cu familia și cu o gașcă numeroasă la 2 Mai. Ajungeam, din când în când, și până în Vamă. Ne-am cunoscut cu adevărat însă în 2001. 2001, anul în care Florin Chilian a devenit, din băiatul care îi căra sculele lui Vali Sterian, un cântăreț foarte la modă. Pe plajă, din boxele unei terase apărate de soare de câteva umbrele galbene pe care scria Bergenbier, răsuna fără oprire primul său album: Iubi – Interfață la realitate. Nu puteam să îl suport. Acum sunt nostalgic. Se întâmplă uneori să îl mai ascult.

În afară de terasa cu Bergenbier, mai existau Bibi și poate încă vreo două sau trei. Umbreluțe nu erau, trebuia să venim noi cu ele de la București. Pe locul unde acum lumea stă la coadă la clătite sau își cumpără bere din supermarket, câțiva măgari pășteau neabătuți. Seara, pe plajă, în afară de acel Iubi, se auzeau doar valurile. Aveam 13 ani, părul scurt, turnurile gemene erau încă în picioare în New York, iar Iliescu fusese ales, din nou, președintele României.

Și de-aia spun: multe s-au schimbat de atunci, multe se schimbaseră și până atunci. Vama nu mai e ce a fost, nici noi nu mai suntem. S-au construit hoteluri de 4 stele, strada principală e deja la a doua asfaltare, muzica din ce în ce mai diversă îți bubuie în cap din cinci-șase locuri simultan, Pirații nu mai există deja de mult, se fac nunți cu oameni la patru ace și muzică populară, se mănâncă scump, mai scump în orice caz decât atunci când Vama era „pentru săraci”. În fine. Dar.

Vama e precum copilul nostru, pe care l-am crescut cu Iron Maiden, dar iată, acum, inevitabil, a trecut pe Jason Derulo. Iar noi, ca orice părinți, o iubim în continuare așa cum este. E adevărat, nu ne mai petrecem vacanțele împreună ca altădată, când ne uita Dumnezeu pe acolo și doar cu spatula ne mai dezlipeai de pe plajă. Ne vizităm însă în weekend-uri. De partea mea, cel puțin, entuziasmul revederii e același. Aceeași fluturi în stomac de fiecare dată când sunt pe autostradă, aceeași bucurie când pletele-mi sunt bătute de briză în timp ce beau prima bere în față la Stuf sau primul cozonac ceva mai în spate, într-o seară târzie de vineri.

De fel, sunt un doimaist incurabil (dar aici e altă poveste, poate va fi spusă altcândva) care se împarte între Vamă noaptea și 2 Mai ziua. Satele astea două sunt pentru mine ca a doua casă. Nu există un alt loc unde să fi revenit de atâtea ori. Și probabil o să mai revin de cel puțin la fel de multe ori.

Totuși, mi-am petrecut unul dintre weekend-urile trecute doar în Vama Veche. În afară de oameni zâmbitori, relaxare, libertate, briză, scoici, hamsii și rapane, alcool, râsete și soare, eu nu am văzut nimic.

Ca să parafrazez un amic, îmi place în Vamă pentru că poți să bei bere la 9 dimineața fără să se mire nimeni. Extrapolând, în Vamă poți să faci aproape orice fără să te judece nimeni. Sau doar pe mine locul ăsta mă face să fiu cel mai eu? Și tocmai pentru motivul ăsta, că aici nu are nicio importanță ce e în jur, de ce ne-ar deranja toate stricăciunile și oamenii enumerați mai sus? Spiritul a rămas același pentru cei ce știu să îl păstreze. Marea e tot acolo și e aceeași.

Altfel, lumea s-a schimbat și oamenii s-au schimbat odată cu ea. Trăim într-o continuă schimbare și asta e normal. Haideți, totuși, să fim părinți buni și să ne iubim Vama.

IMG_20180428_114955.jpg

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: