Jurnalul hoinarului peruvian (1) – Lima, orașul regilor

Aventura peruviană a început, de fapt, într-o seară ploioasă de decembrie. Scrollam plictisit printre zecile de pagini cu oferte către Thailanda, Maroc, Italia, Spania, Mexic și lista poate continua până la… Peru! În momentul ăla am simțit cum mi se urcă inima în gât. Nu mai era nimic de amânat. Am dat rapid un search pe Google în căutarea celei mai potrivite perioade, am făcut un calcul meschin astfel încât să includ 1 iunie și Rusaliile și am procedat așa cum fac cu fiecare lucru pe care mi-l doresc din străfundul inimii: două ore mai târziu aveam în inbox biletele pentru zborul Londra-Lima, 23 mai 2018.

Orașul Regilor

Lima este capitală peruviană din 1535, atunci când conquiztadorul spaniol Francisco Pizarro l-a mătrășit pe ultimul împărat incaș, Atahualpa, iar Imperiul Incaș a fost colonizat. Deși, privind din afară, părerea unanim acceptată este că toată chestia asta a fost o mare blestemăție (și, desigur, avem destule argumente să spunem că acest mare imperiu nu merita pur și simplu să dispară), se pare că localnicii îi poartă un mare respect fondatorului actualului stat. Sunt convins că au ajuns cel puțin la fel de creștini ca noi (am văzut chipul lui Isus peste tot, prin localuri, magazine, wallpaper-uri de telefoane etc.). Nu în ultimul rând, găsesc arhitectura lăsată în urmă de spanioli absolut impresionantă.

IMG_20180524_113808.jpg

Lima este permanent învăluită de ceață în această perioadă a anului. De altfel, Pizarro a ajuns acolo vara și s-a îndrăgostit de acest oraș ce părea veșnic însorit, motiv pentru care l-a și ales drept capitală. Se spune însă că a regretat amarnic decizia odată cu sosirea iernii, atunci când lucrurile s-au schimbat la 180 de grade.

În Peru abia începuse iarna. O să mă întrebați de ce ăsta e sezonul de vârf acolo (și pe bună dreptate). Vara e foarte frumos la mare, însă la munte și în jungla amazoniană e anotimpul ploios și nu poți să faci mai nimic. Iarna, temperaturile variază între 20 și ceva de grade la prânz și aproape 0 (dar am prins și sub!) în zonele montane, noaptea.

Am ajuns în Lima în jur de ora 20:30, după un zbor de 12 ore și jumătate. O oboseală nesfârșită pusese stăpânire pe mine, dar m-am înviorat imediat ce am călcat pe pământul sud-american. Era practic ora 4:30 în România, dar nu se punea problema să mă duc la culcare înainte să beau o bere și să simt în nări mirosul sărat al Pacificului.

IMG_20180523_221935.jpg

Prima și ultima țeapă am luat-o chiar în aeroport. Și asta fiind vina mea, de fapt. Orbecăind la locul respectiv după autobuzul care mergea spre cartierul Miraflores, după ce am fost acostat fără succes (pentru ei) de către vreo 56 sau 57 de taximetriști, am nimerit a-l întreba de respectivul mijloc de transport tot pe unul dintre ei. „But why bus and no taxi?” Eh, și aici senzația mea e că a spus sixteen soles (un sol e cam 1,2-1,25 lei). Zic, bă, ești nebun, e mult mai ieftin ca la noi chiar. Dacă nu ați ghicit deja, era, evident, vorba de sixty soles de fapt, lucru pe care l-am aflat la sfârșit, dar de care mă fac vinovat pentru că nu m-am sinchisit să mă uit la POS când am plătit cu cardul. Era o sumă fixă pentru orice destinație din Miraflores, aparent singurul cartier sigur din Lima, unde aleg să stea ma toți turiștii. Pentru cine vrea să mai ajungă acolo, vă spun eu că unicul mijloc de transport în comun e acel autobuz de care vorbeam și costă 8 dolari (de două ori și ceva mai puțin decât am plătit eu). Cu siguranță cea mai bună soluție pentru un backpacker.

Nu mă voi plânge însă de cursa cu taxiul, pentru că omul a fost extrem de amabil. Cunoștea aproximativ 15-20 de cuvinte în engleză, dar m-a ținut de vorbă tot timpul. Nu prea avea el idee de diferența între Romania și Alemania, dar când i-am spus de Hagi, s-a mai lămurit. Era mândru că au KFC și Pizza Hut în Lima, iar mie nu îmi venea să cred că mă duce în Miraflores, cartierul atât de des pomenit în romanele lui Llosa.

IMG_20180523_230631.jpg

Miraflores noaptea

M-a lăsat în fața hostelului Dragonfly. La prima vedere părăsit, abia am găsit o sonerie, dar în cele din urmă populat numai și numai de oameni calzi. Plus multe beri artizanale locale și clătite la micul dejun, motive pentru care l-aș recomanda oricui ajunge în capitala peruviană. Sigur, mai puțin pretențioșilor, pe care i-aș trimite vizavi, la Radisson. Am fost chiar invitat la o petrecere în oraș, dar eram prea obosit pentru așa ceva, așa că am preferat o plimbare pe faleza Pacificului și în Parque del Amor, aflat de asemenea în zonă. Ca o primă constatare, cu cardul nu se prea poate plăti niciunde, iar acolo unde se poate, e o taxă de 5-6%. Prin urmare, prima bere în Peru am băut-o pe datorie.

Nu se știe dacă de emoție sau de fus orar, însă nu am dormit prea mult. Nici fata care pregătea micul dejun nu era trează când eu mă aflam deja acolo îmbrăcat și cu rucsacul în spate. Oceanul Pacific nu putea decât să fie bănuit printr-o lăptoasă ceață. Surferii se aflau totuși la datorie, pescarii la fel. Însă, deși senzația pe care ți-o lasă pozele poate fi cu totul alta, nu era deloc frig și nici nu stătea să plouă. De altfel, Lima ar fi cea mai uscată capitală din lume după Cairo. Și te întrebi atunci, de unde naiba e tot verdele ăla?! În orice caz, cred că mă pot simți privilegiat: mai târziu, pentru câteva ore, regii incași s-au milostivit și am apucat să văd și soarele. Se mai uită și la om, poate. Haha.

IMG_20180524_083953.jpg

Pacific. Ceață. Pescar.

Încă puțin ofticat de prețul plătit taximetristului, am decis că e momentul să încerc și transportul în comun. Principalele atracții ale capitalei peruviene, Miraflores și Plaza de Armas (piața centrală în traducere, fiecare oraș din țara asta are una ce poartă acest nume) este apreciabilă. Lima are peste 9 milioane de locuitori (and counting, în 1940 erau doar 600.000) și o singură linie de metrou, așa că nu știu dacă să mai spun sau doar să vă las să vă imaginați ce era acolo. Aproape am ajuns să o respect pe doamna Firea făcând o comparație cu Bucureștiul. Dar hai totuși să nu exagerăm chiar așa. Un alt specific al locului este claxonul, folosit cu absolut orice ocazie, ba chiar ai spune că pe post de pedală de accelerație. Prioritatea pietonilor nu am reușit să aflu dacă nu există ca lege sau pur și simplu nu o respectă nimeni. Valabil și pentru celelalte reguli.

Drumul, așadar, infernal. De fapt, la întoarcere am avut chiar un fel de ieșire nervoasă. Ce e, nene, cu ăștia, nu sunt sănătoși la cap, cum pot să trăiască aici? Transpirat și fără speranță, am coborât din autobuz și am luat-o pe jos spre hostel, numai bine cât să văd și zona cu localuri și restaurante, cunoscută pentru viața de noapte. Foarte probabil de vină erau și fusul orar și șocul unei culturi diferite, dar la un moment dat chiar simțeam că ajunsesem la limită cu oboseala, haosul și gălăgia.

IMG_20180524_135159-PANO.jpg

Plaza del Armas

Plaza deș Armas a fost însă la înălțimea așteptărilor: clădirile coloniale, catedrala și bisericile maiestuoase, palmierii, culoarea galben, schimbarea gărzii la palatul regal cu El condor pasa cântată de fanfară, cevicheul absolut delicios mâncat la o terasă aflată deasupra pieței, agățat de unul dintre zecile sau sutele de oameni plătiți special pentru asta (Lima este recunoscută pentru gastronomia sa, aflându-se undeva în top 10 în lume)pisco sourcocktail-ul național, o minune! De fapt, acest pisco mi-a și venit de hac la un moment dat, dar asta va urma în altă zi.

IMG_20180524_122436.jpg

Când e vorba de un timp așa de scurt, îmi place să simt orașul bătându-l la picior în lung și-n lat, regulă de la care nu m-am abătut. Am intrat în catedrală și încă două-trei locuri, dar fără să poposesc prea mult. Cum să le vezi pe toate într-o singură zi? De exemplu, unul dintre lucrurile pe care chiar le-am regretat e muzeul Larco, care sunt sigur că te învață multe despre țara asta. Dar pur și simplu nu era aproape de nimic altceva, iar ca să te târăști în trafic până acolo… în fine.

IMG_20180524_131551.jpg

Ceviche și pisco sour

Concluzia e că Lima e un oraș de văzut în tihnă. E un oraș al contrastelor: Miraflores e foarte aranjat și cochet, plin de vile cu câte două-trei mașini scumpe în curte, dar în rest mizerie și sărăcie lucie. Un șoc cultural pentru cine nu a mai ieșit din Europa. Mi-a plăcut, dar sunt sigur că puteam să mai scot multe de la el. Din păcate însă, nu am găsit încă rețeta de făcut bani jumătate de an și călătorit cealaltă jumătate, iar Peru are atât de multe bogății, că nu am putut să îmi permit să mă opresc prea mult timp aici. Am încheiat seara cu o bere în hamac și apoi Circuito Magico del Agua, un spectacol asemănător cu cel al fântânilor colorate din Barcelona.

IMG_20180524_173643.jpg

Bă, e bine

P.S.: un lucru care m-a frapat a fost la ultima masă înainte să iau autobuzul de noapte către Huaraz. Am mâncat la o bodegă mizeră de prin jur, unde m-a servit un tip venit din Venezuela. Omul mi-a spus că s-a mutat în Lima pentru că la ei nu se mai putea trăi și aici e mult mai bine. Mai avea puțin și susținea că e Raiul pe pământ. Am dat 7 soles (adică 8-9 lei) pe o supă, pui cu orez și o chicha morena (băutura lor făcută din porumb). I-am lăsat și lui 3 și, după ce s-a uitat mirat la mine, mi-a spus: „Man… thank you very much! This means so much to me! You don’t know…” Poate că ne dă și nouă de gândit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: