Camino de Santiago pe bicicletă (4): în Asturia am șezut și-am plâns

“Everything will be okay in the end. If it’s not, it’s not the end.” John Lennon

Asturia este a treia regiune autonomă străbătută de Camino de Santiago. Drumul către Santiago de Compostela este străjuit de Parcul Național Los Picos de Europa (adică vârfurile Europei) în partea stângă și același golf Biscaya, de o frumusețe răpitoare, pe partea dreaptă.

Depășind Villaviciosa, un orășel cu 15.000 de locuitori, ruta se despică în două variante: Camino Primitivo, având ascensiunea cea mai serioasă și fiind considerat cel mai dificil și Camino del Norte, continuarea drumului pe coasta nordică, nu considerabil mai ușoară. Există și varianta „coborârii” (și pun ghilimele pentru că e vorba de coborâre doar pe hartă) către Oviedo și apoi întoarcerea pe drumul inițial. Dacă se întreba cineva ce am ales eu, cred că e evident că este vorba despre o variantă proprie: urma să merg în nord până la Gijon, apoi să cobor spre Oviedo și să urc la loc. La fel de evident este însă că am renunțat la ideea asta creață când mi-am dat seama cât de prost stau cu timpul, așa că, din păcate, Oviedo a fost tăiat de pe listă.

IMG_20170811_090723.jpg

Los Picos de Europa

Ziua 6: Serdio – Villaviciosa

Prima mare încercare a dimineții a fost să îmi fac bagajul într-o beznă totală, să ies din sediul primăriei fără să calc pe nimeni pe cap și să cobor pe scara strâmtă bicicleta fără să îmi dau mai mult de cinci ghidoane în stomac. Odată ajuns însă afară, lucrurile au început să meargă bine. Roțile se învârteau, în stânga șoselei erau munții, în dreapta undeva știam că mă așteaptă marea. Cred că una dintre cele mai frumoase amintiri ale excursiei este dimineața însorită din Llanes, mirosul de mare și cremă de soare, Los Picos în depărtare. Singur pe dig, nu m-am putut opri din a striga: „Doamne, ce frumos poate fi!”

IMG_20170811_092347.jpg

Llanes

Și într-adevăr, frumos a fost toată ziua: plaje pustii, soare, drum lin (ok, la figurat mai mult), cald, niciun incident raportat. Cu toate astea, oboseala începuse să se acumuleze. Nu mai țin minte care a fost prima localitate în care am vrut să mă opresc. Să fi fost Priesca? În orice caz. O altă bandă de bicicliști se afla în fața mea, eu bănuindu-i că vor să-mi fure patul. Oamenii erau însă pașnici, nu voiau decât o ștampilă în pașaportul de Camino și, oricum, degeaba ar fi vrut altceva: doamna de la albergue mi-a explicat că este plin, dar siiiiiigur găsesc loc la următorul, unde s-a oferit chiar să sune și să facă o rezervare în locul meu. Doar că nu s-a putut, cred că ori nu funcționa numărul de telefon, ori nu a răspuns nimeni, iar eu m-am dus încrezător înainte. Nu prea mai aveam cine știe ce energie, m-au fugărit și niște câini, dar și variantele lipseau cu desăvârșire.

Undeva la marginea Villaviciosei se aflau două albergue-uri. Pe unul l-am rezolvat rapid, arăta cam cum arată castelul din Frumoasa și bestia și nu se putea intra pe nicăieri. Roșu la față și cu transpirația curgând șiroaie, am urcat cu ultimele puteri dealul către cel de-al doilea. M-a apucat efectiv disperarea, la modul cel mai serios, când și doamna de acolo mi-a spus că e ocupat totul încă de la ora 14! Și acum era, cred, 19. M-a liniștit însă rapid, că facem noi cumva să-ți găsim un loc, doar să te duci să-ți speli picioarele. Habar nu aveam că, deși am cunoscut mulți oameni faini pe Camino, ea avea să fie de departe gazda mea preferată.

IMG_20170811_204734.jpg

Aici am dormit

M-a invitat să îmi duc bagajul în șopron, ceea ce avea să devină, de asemenea, culcușul meu preferat. Era și camera ei favorită, mi-a spus, atunci când cântă la chitară. Apoi m-a invitat la masă, gătise două feluri de mâncare. A scos câteva beri de la rece și două sticle de vin rose. Am schimbat impresii cu doi catalani foarte simpatici, cehi, sloveni, o nemțoaică, doi englezi. S-au arătat șocați că nu m-am întors acasă după ce mi-am rupt dinții. Doamna locuia singură cu un cățel și făcea asta în fiecare zi. Mi-a spus că sunt primul român care vine acolo și că nu o să uite niciodată disperarea de pe fața mea și cum îmi smulgeam părul din cap când am ajuns acolo. M-a rugat să îi scriu impresiile într-un caiet, în limba mea (oare le traducea cu Google Translate? oricum, am scris numai de bine!) și ne-am împrietenit pe Facebook. Mi-a pregăit micul dejun pentru a doua zi, fiindcă urma să mă trezesc înaintea tuturor. Ultimul venit, primul plecat. Ei bine, toate astea fără să ne ceară niciun ban. Era undeva într-un colț o cutie pe care scria Donativo, dar despre care ea nu a pomenit nimic.

Ziua 7: Villaviciosa – Santa Marina

Uăi! A șaptea zi a fost cea mai dificilă, cel puțin așa cum arată ea pe hârtie: 118 km și 2200 m diferență de nivel. Am trecut prin Gijon, cel mai mare oraș la Asturiei după Oviedo. Un oraș îmbătrânit și destul de trist, cu o zonă industrială de care am făcut tot posibilul să scap cât mai repede. Apoi Tresona, Aviles, Villamar.

IMG_20170812_072638.jpg

… și așa se vede răsăritul pe Camino

Chiar dacă mersesem (și mai ales urcasem) destul de mult, parcă aveam un boost de energie de undeva. Să fi fost faptul că mă apropiam, ușor-ușor, de Santiago de Compostela? De fapt, chiar scriam atunci pe Facebook următoarele: „[…] nu cred că mă mai bate nimic. Santiago, ne vedem în două zile!” Eram optimist, ca întotdeauna, dar nu aveam idee ce va urma.

Așadar am decis să opresc totuși la Santa Marina, deși aș mai fi dus poate 10-20 km, pentru că mi-a luat ochii o cazare de pe marginea drumului. Sincer, tot ce îmi doream era un duș cald și o cameră numai a mea. Fusese frumos să dorm prin tot felul de locuri ciudate și cu tot felul de oameni, dar mai aveam nevoie să mă și refac puțin. Așa că am devorat o nouă oală de ciorbă de pește și tot tacâmul cu care deja mă obișnuisem pe Camino și m-am dus la somn cu zâmbetul pe buze.

Ziua 8: Santa Marina – Vilela

Luarca a fost prima oprire a zilei. Un orășel-port încă dormind, aducând parcă puțin cu Monte Carlo. Totuși, evident, incomparabil. Apoi Navia și trecerea râului cu același nume. Tapia de Casariego și zona aferentă, câteva mici stațiuni maritime cu plaje ceva mai populate decât ce văzusem, până se trece și Ria de Ribadeo și se ajunge în Galicia.

IMG_20170813_083747.jpg

Luarca

Și aici începe distracția. Tocmai trecusem de Ribadeo, oraș de unde mai sunt ceva mai puțin de 200 km până la Santiago. Eram deci în Galicia, dar dacă vă întrebați de ce capitolul Asturia încă nu s-a încheiat, o să aflați motivul în cele ce urmează. Mergeam liniștit pe lângă bicicletă, când aud că începe să păcăne roata din față. Panică, o scot, o pun la loc, roata nu se îmbunează. Se descentrase. Așa, deodată.

IMG_20170813_143929.jpg

Tapia de Casariego… sau pe-acolo

Se oprește lângă mine un grup de trei bicicliști format dintr-un rocker acoperit cu tatuaje, părul lung și grizonant și urechile mai mult găuri decât materie din cauza cerceilor, un tip gras parcă desprins din filmele cu ucigași sud-americani și altul slab și cu ochelari, fără vreo trăsătură ieșită din comun. Tipii foarte amabili, că ești ok, putem să te ajutăm cu ceva, ca mai toată lumea de pe aici. Ucigașul din filmele cu sud-americani avea aceeași problemă și a mers așa tot drumul de la San Sebastian. În orice caz, nu aveau cum să mă ajute ei, trebuia să ajung la un service și până atunci să mă descurc așa.

Toate bune, dar roata începea să facă din ce în ce mai urât. Peste 5 km dau de un alt grup de bicicliști. Fericit nevoie mare, mă îndrept spre ei, dar observ că erau de fapt aceiași. Se opriseră la o cârciumă și urma să își pună și cortul lângă. Că ce mai faci, cum merge, ești ok. Pe dracu’ ok. Că n-ai ce să faci, e duminică, totul e inchis, dormi aici și mâine dimineață te duci în Ribadeo și îți rezolvi problema. Mă așez gânditor pe bordură, fac un scurt calcul. Asta însemna că ajung o zi mai târziu la Santiago, deci pierd o zi de Porto. Dar varianta B nu exista, așa că mă resemnez, fac un duș, iau o bere de la rece, ceva de mâncare, mă uit cu băieții la Barça – Real, viața merge înainte.

IMG_20170814_211839.jpg

Pulpo – mâncare specifică zonei, puține lucruri mai bune am mâncat în viața asta

Ziua 9: Vilela – Tapia de Casariego – …Vilela

Mă trezesc pentru prima dată pe lumină, împachetez și pornesc ușor spre oraș. 6 km pe lângă biclă până la Decathlon, ajung chiar la ora la care se deschide, dar o tipă îmi răspunde sec că ei nu se ocupă cu reparatul de biciclete. Aha, deci nu e ca la noi. Nici nu plec bine de acolo, că trec pe lângă alt magazin, unde scria ceva de reparații, echilibrat roți, din câte am înțeles. Intru plin de nerăbdare, îi arăt ăluia de acolo ce s-a întâmplat, ăla se uită la mine ca la felu’ 14, nu, că el nu știe, habar n-are. Mă uit la el disperat, chiar nu știi pe altcineva, chiar nu e vreo soluție? Nu.

Bun, mai exista și varianta B de data asta, service-ul care se deschidea la 10. Omul se lasă puțin așteptat, timp în care mă conversez cu o tipă care venise să-și umfle roata, că îți place la noi, în nordul Spaniei, normal că îmi place, dar ar fi bine să mă și pot mișca. Vine într-un final tipul, se uită îngrijorat la mijlocul meu de locomoție, îi scoate roata, o pune pe masă, își scoate sculele. Gata, zic, ăsta chiar pare că se pricepe. “Ruto, ruto!” Dă, Doamne, îmi zic, să nu însemne că e rupt. Oricum, imposibil să te înțelegi cu ăștia. Până la urmă îi vine ideea genială să îmi scrie pe Google Translate și da, era o piesă ruptă. Și el n-are piesa, dar s-ar putea să o rezolve ăia de la celălalt magazin.

Mă duc repede într-acolo, închis. Se deschide la 17. Dacă a mai pomenit cineva vreodată ceva care se deschide la ora asta. Mă așez pe o bancă și îmi vine să plâng. Ba nu, trebuie să recunosc, chiar am plâns puțin. Dacă nu rezolv nici acolo, ce naiba fac? Pun bicicleta în autocar, mă duc într-un oraș mai mare, dar unde? Și până o repar, până mă întorc, chiar nu mai am timp, nici măcar dacă scot de tot Porto din program. Orice, dar mi se părea inacceptabil și de neimaginat ca, după ce am ajuns până acolo cu dinții scoși, să se termine totul, deodată.

Mai dau un search pe Google Maps și analizez variantele. Ori îl aștept pe ăsta să deschidă la 5 și până atunci mă duc la plajă și beau bere, ori mă duc la cel mai apropiat atelier de reparații, anume în Tapia de Casariego, adică 10 km înapoi, de unde am venit. Înapoi în Asturia. Concluzia e că orice e mai bine decât să stau degeaba, așa că dă-i și târșâie bicicleta după tine 10+ km, pe scări, pe pod, printre mașini. Nu știu dacă înțelege cineva ce înseamnă asta. În total aproximativ 20 km pe lângă o bicicletă pe care nici măcar nu puteam să o țin dreaptă. Și riscam să mă întorc tot așa cu ea. Dar, Andrei, fii optimist! Îmi vine ideea să mai dau o tură pe la tipul dinainte, să îl întreb dacă nu cumva pot să cumpăr piesa aia de la Decathlon sau de undeva și să vin la el să o pună. Imposibil să comunicăm, el o ținea pe a lui una și bună, că nu are piesa și îi vine în trei zile dacă face comandă, așa că singura soluție e să aștept să deschidă celălalt. Ok.

IMG_20170814_144958.jpg

La Bici Arte, așteptându-l pe Godot

Ajung la Bici Arte sau cum se mai numea și aia, pauză de masă între 13:30 și 16:00. Mă uit la ceas, 14:30. Djjfkajfksjdjkada!… Să aștept, să mă întorc? Doar nu atâta chin degeaba… Intru în benzinăria de lângă, atac o bere și niște chorizo și mă așez pe scări, lângă ușă. Ca ultimul boschetar. „Andrei, nu te enerva! Peste un timp o să îți amintești de asta și o să râzi. Râzi și acum!” Dau berea pe gât dintr-o înghițitură și mușc cu poftă dintr-un cârnat. Vorbesc cu un prieten pe fb, că uite ce s-a întâmplat, bla bla, mai lipsește doar să înceapă și ploaia.

Într-un final vine omul, mă apuc să îi povestesc Moartea căprioarei, pare foarte interesat, doar că la final deduc că nu a înțeles o boabă. Tot Google Translate e prietenul nostru! Mai întâi îmi spune să vin la 19:30 (?!), apoi că să revin peste juma de oră să îmi zică dacă poate să o facă sau nu. Între timp îi mai intră vreo zece clienți. Mă întorc, pare că îi făcuse roata, dar tot dădea din mâini și zicea ceva de frâne. Tot de la Google Translate aflu că sunt „totally out of brakes” și dacă vreau, el mi le schimbă. Ok, fă ce vrei, îți dau și ăia 27 de euro cu cea mai mare plăcere, doar să plec de aici pe bicicletă, nu tot pe lângă.

Până la urmă totul pare să fie ok, îmi pun rucsacul și ce credeți? Începe ploaia. Scot geaca de la fundul rucsacului, unde ajunsese după ultimele zile cu soare, îi pun și lui pelerina și da, iese soarele. Mă urc pe bicicletă, dau prima pedală: trosc, ywquhnjsfasf! Îmi sare inima. Alarmă falsă, era de la viteze, mi le schimbase tipul. Nu cred că m-am mai simțit vreodată așa de fericit că pot să merg pe bicicletă. Încep să cânt și dau pentru prima dată drumul la muzică. Bruce, absolut perfect: „Hey, I know it’s late, we can make it if we run/ Oooooh oooooh ooooh ooooooh, Thunder Roaaaaaaaad!” Mă întreb ce gândea lumea pe lângă care treceam despre omul cu doi dinți lipsă, zâmbetul până la urechi, cântând din toți plămânii. Măcar de data asta mergeam în aceeași direcție cu pelerinii și călare, nu ca de dimineață când se uitau la mine: „Ce o fi căutând ăsta de se întoarce?” Deodată izbucnesc într-un hohot de râs gândindu-mă la ziua asta și încep să salut exuberant pe toată lumea.

IMG_20170814_211901.jpg

Nu înțelegeam de cântau, dar era fain rău

Nu aveam cum să mai ajung la Porto pe biclă, trebuia să iau autobuzul. Ar fi însemnat să sacrific cele două zile de relaxare din concediu și chiar nu voiam să fac asta. Și ce? Viața nu este sau nu trebuie să fie o cursă contra cronometru. Nu aveam de demonstrat nimic nimănui. Poate doar mie, dar mie mi-era deja clar că pot. Ajunsesem fix unde eram cu o seară înainte. Băiatul de acolo a făcut ochii cât cepele când m-a văzut și i-am cerut să mai dorm o noapte. Ce mai rămâne de spus? Am repetat vorbele gazdei noastre de la 2 Mai: important e să nu fii trist. Și a doua zi mergem mai departe.

IMG_20170811_104327.jpg

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: